Chiar nu contează unde ești tu și nici de unde crezi că vii
sau provii. N-are nici cea mai mică importanță unde-s acum eu și nici încotro
mă îndrept și cu ce viteză.
Util, binecuvântat și generator de fericire ar fi să găsim
amândoi azi, nu mâine, un limbaj calm comun, să descoperim un loc minunat de
regăsire la întâlnire, să purtăm o vreme aceeași armură și să fluturăm
îmbrăcându-ne de același steag, să trecem de mână peste aceeași punte împingând
aceeași piatră de încercare.
Știu că nu-i ușoară niciuna, dar fie și măcar că
împărțim zâmbitori și relaxați o perioadă același așternut răcoros, vaporos, și
tot ar fi o mare realizare.
Nu-s mulți care să se poată lăuda cu astea, așa mici și
nesemnificative cum par.
Text scris prima oară aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.