duminică, 4 februarie 2018

Recunoscător, smerit, modest.

Recitesc texte mai vechi pe acest subiect, unele scrise și niciodată publicate, și recitindu-mă cu voce tare după luni sau ani de zile, ce repede trec anii!, nu reușesc să-mi dau seama cine le-a scris și cum le-a băgat în calculatorul meu sau nu-mi explic cine a scrijelit pe ciornele de mână de lângă laptop:

Cu cât citești și cunoști mai multe, cu atât îți dai seama ce puține știi de fapt. Atunci ar trebui să te cuprindă smerenia și să zâmbești liniștită.

Cu cât fuți și iubești mai multe, cu atât îți dai seama că n-ai iubit de fapt niciodată mai nimic cu consistență și stabilitate. Atunci ar trebui să te cuprindă modestia și să zâmbești liniștită.

Cu cât ai mai multe și mai abundente ar trebui să îți dai seama că n-ai nevoie de mai nimic din ele ca să fii fericită, pentru că știm bine că din acumularea de bunuri și obiecte nimeni n-a zâmbit pe termen lung, dar o sănătate bună și o minte limpede plus un suflet împăcat ar trebui să-ți fie suficiente și tot ceea ce să te preocupe. Și să te cuprindă astfel recunoștința și, bineînțeles, să zâmbești curând liniștită.
(...)
Din față se apropia uraganul și ea, nudă, bineînțeles că și desculță și zâmbitoare – așa cum îi plăcea lui s-o vadă și s-o mângâie, dată însă cu cremă de protecție solară peste tot, da!, chiar peste tot - cu indexul, mijlociul și puțin atingând și cu inelarul acolo și dincolo, loțiune făcută de ea în casă din uleiuri și grăsimi naturale, era toată portocalie la culoare, spuse liniștită plecând fix într-acolo înfruntând curajoasă și încrezătoare tsunamiul și dezastrul previzibil sau probabil:



- Va fi bine!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.