duminică, 25 februarie 2018

Cărniță de împrumut

Cică un tinerel drăguțel, prieten adolescentin al unei prietene de-ale mele de fb, ar fi postat una dintre scrierile mele mai vechi pe peretele lui, cuvânt cu cuvânt. Copy-paste, nici o virgulă n-a schimbat amicul meu. Sintagma mea finalizată în ”dodoașcă” l-a dat de gol pe google, deși eu nu mă sfiesc să folosesc ”pizdă” atunci când se cade și este necesar. Precizez că nu sunt ”prieten” cu drăguțul ce-mi promovează gratis ideile.

Nu mă supără așa-zisul furt, departe de mine gândul ăsta și nici nu consider un furt asta – chiar am precizat demult direct pe blog că se poate prelua orice text fără nici un copyright, pentru că n-am venit cu cuvintele mele de la mama de-acasă, era să zic ”din pizdă de-acasă”. Și eu am citit pe undeva toate cuvintele pe care le înșiruiesc pe aici sau aiurea. Nu mă lezează ”furtul” lui pentru că și eu am furat când eram tânăr ca el. Am furat și fructe, și legume, și două mașinuțe de fier ale unui văr mai mic și mai bogat de-ai mei, și ziare, (Doamneeee... ce bătaie mi-am luat de la căcatul ăla de România Liberă pe care l-am luat din cutia de scrisori a unui vecin și pe care-l citeam cu nesaț fix la locul faptei, adică stând în fund chiar sub toate cutiile de scrisori de unde de abia furasem...). 


Am mai furat și sărutări, am șterpelit idei și gânduri, am furat chiar și fraze întregi chiar de curând, acum câțiva ani, am șutit trupuri pe câte o noapte sau o după-amiază toridă, am mai furat și câte o inimă-două. Recunosc, sunt un mic hoț! ;-)
N-am să iau legătura cu el, chiar mă bucură că tinerii apreciază și promovează postările mele. :-)

Ceea ce mă pune puțin pe gânduri este faptul că postarea mea în original a avut vreo treisprezece laicuri, iar junele cuceritor cu fix aceleași cuvinte a strâns câteva zeci bune, spre sută..., de aprecieri. Asta mă roade: ”invidia” pe succesul altora. :-) )))

Să fie sănătos, dar un singur lucru cred că pot să-i cer la schimb și astfel să fim chit și pace: să-mi dea și mie să rod niște cărniță tânără, bine ar mai prinde ceva fraged în dantura bătrână a unui moș, din ce-i mai pică și lui de la ospățurile pantagruelice... :-) )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.