duminică, 25 februarie 2018

Adio, feisbuc!

Cum socializa lumea până la fb? 
Cei care n-au feisbuc nu socializează, n-au prieteni, nu comunică?
Nu se poate trăi fericit fără abatorul acesta de sentimente, senzații, caractere și viitor?
Nu există viață bună fără feisbuc?

Mi-a fost greu cu renunțarea la televizor. Am început să nu mă mai uit la televizor acum vreo zece ani. Cu reveniri, cu tras cu ochiul, cu abandonări, iarăși reveniri. De vreo cinci-șase ani deschid televizorul o dată pe lună sau la două luni. Primăvara și vara toată nu deschid televizorul aproape deloc. De fiecare dată când deschid televizorul, receiverul de semnal se resetează și uneori îmi cere parola, trebuie să sun la ei să mă deblocheze, sistemul consideră că ceva s-a întâmplat cu el, pentru că n-a fost folosit o lungă perioadă de timp.
N-am murit fără televizor. Dimpotrivă.
Sunt mult mai liniștit și mai relaxat de când am abandonat vizionarea televizorului.
Și n-am pierdut nimic neuitându-mă de ani de zile la tv, dimpotrivă.
Dimpotrivă!

Prin sfârșitul lui noiembrie 2017 scriam:
”Este evident că feisbucul trebuie părăsit cât de curând sau vizitat din ce în ce mai rar.
Mai bine ne-am întâlni în realitate, față în față.”

Azi sunt tot mai hotărât să abandonez „socializarea” pe această formă virtuală de cunoaștere.
Voi intra mai rar, în prima fază, poate o dată la câteva zile, poate o dată pe săptămână, eventual sâmbăta sau duminica, sau dacă s-o întâmpla ceva cu adevărat important pentru mine sau pentru țară.
Apoi, cam în câteva săptămâni, sper să nu mai intru o lună întreagă sau mai mult.
Abia aștept momentul când voi uita de existența feisbucului, așa cum azi uit deseori de existența televizorului.
Vreau să cred că lumea mă citește pentru că asta își dorește, pentru că găsește aici informație relevantă sau folositoare, nu pentru că un robot al feisbucului îi scoate în față postările mele. Va fi o vreme interesantă, atunci când nu voi mai intra și nu voi mai posta pe feisbuc, să văd câți mă vor mai citi direct aici. S-ar putea să am o surpriză, plăcută, evident. 


Încotro viața cu feisbuc?

De văzut, e scurt și la obiect:



Nu cred că pierd nimic dacă nu mai intru zilnic pe feisbuc, dimpotrivă.
Vom vedea.
Va fi bine!

Să fim sănătoși!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.