marți, 28 noiembrie 2017

Curvari sau cuminți? Tăntălăi sau răi?

Eu cred că toți bărbații sunt pe undeva și cuminți și curvari, e cam tot aia, în diferite grade sau procente, la un moment sau altul, la cald sau la rece. Sau, altfel spus, toți sunt cuminți până la proba contrarie, care de cele mai multe ori nu întârzie să apară sau să fie descoperită de cine nu trebuie și scormonește în butoiul cu căcat având un deget de miere de salcâm la suprafață.

Cred că o femeie deșteaptă și stabilă va prefera oricând un curvar onest unui tăntălău ipocrit și ascuns. Curvarul, dacă într-adevăr așa este, trebuie verificat înainte de a fi blamat, se duce, lovește, se spală meticulos, uită vârtos și revine liniștit și iubitor, o perioadă, înapoi acasă. Curvarul autentic nu folosește niciodată sufletul, el doar își bagă pula. E un ”băiat rău”, negru, dar onest: știi pe ce te bazezi cu el și la ce să te aștepți.

Tăntălăii, cei așa-ziși cuminți, poate undeva la 70-80% dintre ”băieții buni”, mai ales ăia ”de casă”, se îndrăgostesc căsătoriți fiind și având și copii, mulți dintr ei. Tăntălăii strică o casă, de căcat - e adevărat!, precum și o falsă armonie și o pseudo-relație, dar pot strica uneori chiar două sau trei cămine fără să vrea, pentru că fericirea e contagioasă și dărâmă ziduri apropiate. Fac bine ceea ce fac, dar nici nu știu ce fac și ipocrizia îi decade din rangul merituos de chirurgi iscusiți de relații maladive.

Tăntălăul se îndrăgostește subit, de orice proastă de care se tot lovește zilnic, la serviciu - de exemplu, este banală și omniprezentă situația. Proasta nouă îi oferă un minim nesemnificativ, pizdă anostă în general, pe care adormita de nevastă-sa îl ignoră sau îl trece la ”și altele”. Și uite așa se destramă 50-60% dintre căsniciile în care ele cred că au avut un bărbat ”bun”, ”cuminte”, ”devreme acasă”. Ele nu știu că au avut, de fapt, o pulă, adică n-au avut absolut nimic. Au fost doar vise, ifose și miraje în căpșoarele lor mici și naive.

Dacă ar fi ales un bărbat autentic, onest, acum n-am mai fi avut această imensă rată a divorțurilor. Dar ele știu în sinea lor, nu-s perfect chiar proaste, deși nu-s nici femei autentice, chiar dacă-s dotate cu pizdă din fabrică, și că nici n-au cu ce să țină un mascul deplin lângă ele.

Apoi se recăsătoresc, sau reintră imediat într-o altă relație similară, dar păstrând același tipar și făcând fix aceleași greșeli.
Dar ar vrea ca nefericirea și necazul să li se schimbe, dar ele nu fac nici o schimbare în sensul acesta.

Soarta ta ești tu!

Zâmbetul tău e în mâinile tale!
   


7 comentarii:

Sehe Seherezada spunea...

Deci, daca ai fi fost femeie, ti-ai fi ales un curvar care face naveta periodic, ca macar asa sa nu mai ai surprize?:)

Gelu M. spunea...

Onest şi sincer e suficient. Curvari autentici sunt puțini, nu-s pe toate drumurile.
Surprizele apar când te iluzionezi.

Sehe Seherezada spunea...

Mda.. Deci cu o doza de curvie toti suntem datori..:)) Sau n-am inteles bine ?

Gelu M. spunea...

Adam şi Eva.
În jurul tău ai numai fideli şi fideluțe? Toți sunt aşa?
Ai înțeles foarte bine. Cititorii mei sunt deschişi la minte. ☺

Sehe Seherezada spunea...

Nu cred ca ma pot ridica la nivelul mintilor deschise a cititorilor tai..
Eu cred mai degraba ca poti face pe tine cand esti mic si e scuzabil lana la o varsta. Ca adult insa,te abtii. Dar e mai comoda invocarea lui Adam si mai ales a Evei.

Gelu M. spunea...

Ai dreptate, draga mea. ☺😊😂
Perfectă dreptate! 😊

Sehe Seherezada spunea...

Vezi ca ma apuca si linistea si groaza !