duminică, 23 iulie 2017

Nu risipi iubirea! E așa de rară...❤!

Când iubești pe cineva, dar doar atunci când iubești cu adevărat, nu condiționat, nu-i ceri nimic, nu-l rogi nimic, nu vrei nimic precis de la el.
Când într-adevăr iubești pe cineva, după ce ai depășit perfida fază inițială a îndrăgostirii, ai doar câteva gânduri față de el: cum să-i dai, cum să-l ajuți, cum să-i oferi plăcere sau altele, cum să-i aduci zâmbetul pe fățuca lui, cum să-l susții mai bine în proiectele lui, cum să-l faci mai fericit, pentru că fericirea lui te umple și pe tine de fericire, e ca-ntr-o clepsidră, din prea plinul meu de iubire îți dau ție și tu-mi vei returna negreșit, n-ai cum altfel.
Când iubești primul instinct este să dăruiești, puține cer banii înainte.

Să ceri orgasme regulate de un tip sufletist, blând cu tine și răbdător, după spusele tale, pe care îți place să-l asculți și de la care tot spui că ai ce învăța și ale cărui vorbe nu contenești să le sorbi fascinată – tu spui asta!, este un păcat și foarte slab util și productiv. Consumi energia esențială pe chestiuni mici furând-o de la altele mai ample și mai rare. Cu siguranță că vei primi ce ceri, orgasmele alea regulate, doar ai zis că-i băiat deștept, nu?, dar cred că ceri prea puțin și pierzi esențialul sau chestiunea rară pe care n-o vei găsi prea ușor în altă parte. Orgasme îți poate face orice alt mascul cu care nu vrei să-ți petreci și dimineața sau zilele următoare.
E ca și cum te-ai duce la proful de chimie, de mate, de română, de fizică, de economie sau de logică și l-ai ruga să te ajute să-ți îmbunătățești condiția fizică și performanțele sportive. Ar putea să te ajute cumva, dar nu-ți va folosi prea mult, subutilizezi resursele și asta înseamnă risipă. Iar risipa știi la ce duce, da?
Da, la sărăcie!

Companion mi se pare azi cea mai potrivită alegere onomastică pentru iubitul sau iubita ta.
Fie şi pentru faptul că acest cuvânt, companion, vine din latinescul "con panem", adică "cu pâine". Să poți mânca liniștit o felie de pâine și un pahar de apă este necesar și suficient.
Da, o felie de pâine şi un pahar de apă ar trebui să ajungă, uneori, dacă sufletele sunt una sau liniştite.

O mângâiere este și să ai cui să te plângi atunci când te doare. Să ai o ureche ce-ți ascultă păsurile s-ar putea să fie un medicament mai puternic decât cel mai tare analgezic. Să ai un umăr sau un piept pe care să-ți alini neliniștea în singurătatea autoimpusă este mai valoros ca orice gașcă mare de prieteni sau reuniune extinsă de neamuri și clanuri.

Sunt prea dese situațiile de viață când realizezi că banii, la un moment dat, n-au absolut nici o valoare. Adică poți avea o grămadă de bani, dar ei să nu-ți folosească la nimic. Acela este un moment crunt și abia atunci ai șansa să realizezi că există în viață multe lucruri mult mai importante decât banii sau averea.

Ferice de tine, cel care iubești ca și cum n-ai avea stomac și nici organe sexuale. Ca și cum ai avea șaptezeci de ani. Atunci vor conta alte lucruri, dar pe care trebuie să le fi pregătit sau avut deja. Ca și cum te-ar aștepta acasă zâmbitoare, parfumată, aranjată și cântând o piesă veselă la pian.

Știe careva care este prețul unei povești?
Cât valorează o istorisire?
Merită așternute?
De ce?

(rupte din #21, septembrie-octombrie 2016)





Niciun comentariu: