Mai binele este dușmanul binelui sau ”nu căta la deal, vezi să nu luneci la vale”.
Sau ”mai puțin e mai bine”.
Dar cine mai are astăzi timp să asculte de înțelepciunea milenară strânsă în scurte ziceri?
Nimeni, evident.
Scriu azi aceste rânduri pe care m-aș fi bucurat să le fi citit acum vreo douăzeci de ani. Aș fi salvat câte ceva, și fizic și sufletește, sau măcar aș fi fost mai liniștit după primele evenimente care-mi demonstrau validitatea și importanța celor de mai sus.
Am mâncat stive de deserturi delicioase, astăzi evit zaharoasele din motive evidente, dar nu refuz niciodată o bucățică făcută cu dragoste în casă. Ceea ce este făcut de mâna ei, în serie mică, personalizat, are înmagazinată o energie fabuloasă în ea. Unii îi spun iubire acelei energii.
Am condus motociclete puternice, acum mă dau cu un motor mult mai liniștit, dar care și așa reușește 70-80% din performanțele vitezanelor. Nu mă mai interesează adrenalina revărsată în valuri pe venă, demarajele în trombă nu mă mai mișcă, dar nu refuz niciodată o cursă liniștită la ”botul calului” de la care mă întorc zâmbind și viu. Vezi aici ceva poveste pe două roți.
Am condus câteva zeci de mașini diferite, am avut microbul extrem de costisitor al schimbării lor rapide. Am scris aici detalii. Acum am o căruță de câțiva ani și sunt relaxat în ea și liniștit cu ea. Nu este nici cea mai puternică, nici cea mai frumoasă, nici cea mai scumpă, nici cea mai dotată, dar e confortabilă și asta îmi dă mulțumirea pe care o am azi.
Am iubit puține doamne. Foarte puține, poate prea puține. Iubesc și astăzi, deși mai rar, mult prea selectiv și cam lent. Nu este cea mai frumoasă, nici cea mai deșteaptă, nici cea mai tânără, dar este pansamentul potrivit azi. Mâine poate că va veni ceva diferit, dar nu fac nici un pas către acolo și știu că Doamne-Doamne îmi dă exact ce-mi trebuie, așa a fost de fiecare dată, la momentul potrivit.
Am făcut afaceri cu mulți și multe, am lucrat în varii locuri și posturi, mai sus sau mai jos, vezi aici, dar acum stau locului, ”ca omul”. Nu mai câștig nici la sfertul momentelor de glorie, dar pacea, sănătatea, zâmbetul relaxat și liniștea recâștigate compensează cu vârf și îndesat cele trei sferturi ”pierdute”. Nu-s pierdute, sunt un plus colosal pentru mine acele sume neîncasate. Eu cred că în viață nimic nu-i pierdut, câștigi mereu doar ceea ce-ți dorești cu adevărat să ai și ce-ți trebuie pentru evoluția ta interioară. Soarta ta ești tu!
Sunt dese zilele când realizez că, deși nu sunt cu ”iubirea vieții mele”, nici cu mașina ”visurilor mele”, nici n-am jobul demult râvnit, nu contează atât de mult să fii mereu cu ce este cel mai bun în accepțiunea ta. Pentru că de multe ori este obositor și costisitor și extrem de epuizant de greu de susținut piscurile ascuțite ale adrenalinei și gloriei, iar ceea ce crezi tu că-ți trebuie să nu ți se potrivească sau să te consume inutil.
Liniștea, relaxarea și zâmbetul mulțumit apar în zonele medii, fix acolo unde confortul minim nu apasă pe plăcere, ci pe termen lung și bine.
Soarta ta ești tu!
Sau ”mai puțin e mai bine”.
Dar cine mai are astăzi timp să asculte de înțelepciunea milenară strânsă în scurte ziceri?
Nimeni, evident.
Scriu azi aceste rânduri pe care m-aș fi bucurat să le fi citit acum vreo douăzeci de ani. Aș fi salvat câte ceva, și fizic și sufletește, sau măcar aș fi fost mai liniștit după primele evenimente care-mi demonstrau validitatea și importanța celor de mai sus.
Am mâncat stive de deserturi delicioase, astăzi evit zaharoasele din motive evidente, dar nu refuz niciodată o bucățică făcută cu dragoste în casă. Ceea ce este făcut de mâna ei, în serie mică, personalizat, are înmagazinată o energie fabuloasă în ea. Unii îi spun iubire acelei energii.
Am condus motociclete puternice, acum mă dau cu un motor mult mai liniștit, dar care și așa reușește 70-80% din performanțele vitezanelor. Nu mă mai interesează adrenalina revărsată în valuri pe venă, demarajele în trombă nu mă mai mișcă, dar nu refuz niciodată o cursă liniștită la ”botul calului” de la care mă întorc zâmbind și viu. Vezi aici ceva poveste pe două roți.
Am condus câteva zeci de mașini diferite, am avut microbul extrem de costisitor al schimbării lor rapide. Am scris aici detalii. Acum am o căruță de câțiva ani și sunt relaxat în ea și liniștit cu ea. Nu este nici cea mai puternică, nici cea mai frumoasă, nici cea mai scumpă, nici cea mai dotată, dar e confortabilă și asta îmi dă mulțumirea pe care o am azi.
Am iubit puține doamne. Foarte puține, poate prea puține. Iubesc și astăzi, deși mai rar, mult prea selectiv și cam lent. Nu este cea mai frumoasă, nici cea mai deșteaptă, nici cea mai tânără, dar este pansamentul potrivit azi. Mâine poate că va veni ceva diferit, dar nu fac nici un pas către acolo și știu că Doamne-Doamne îmi dă exact ce-mi trebuie, așa a fost de fiecare dată, la momentul potrivit.
Am făcut afaceri cu mulți și multe, am lucrat în varii locuri și posturi, mai sus sau mai jos, vezi aici, dar acum stau locului, ”ca omul”. Nu mai câștig nici la sfertul momentelor de glorie, dar pacea, sănătatea, zâmbetul relaxat și liniștea recâștigate compensează cu vârf și îndesat cele trei sferturi ”pierdute”. Nu-s pierdute, sunt un plus colosal pentru mine acele sume neîncasate. Eu cred că în viață nimic nu-i pierdut, câștigi mereu doar ceea ce-ți dorești cu adevărat să ai și ce-ți trebuie pentru evoluția ta interioară. Soarta ta ești tu!
Sunt dese zilele când realizez că, deși nu sunt cu ”iubirea vieții mele”, nici cu mașina ”visurilor mele”, nici n-am jobul demult râvnit, nu contează atât de mult să fii mereu cu ce este cel mai bun în accepțiunea ta. Pentru că de multe ori este obositor și costisitor și extrem de epuizant de greu de susținut piscurile ascuțite ale adrenalinei și gloriei, iar ceea ce crezi tu că-ți trebuie să nu ți se potrivească sau să te consume inutil.
Liniștea, relaxarea și zâmbetul mulțumit apar în zonele medii, fix acolo unde confortul minim nu apasă pe plăcere, ci pe termen lung și bine.
Soarta ta ești tu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.