marți, 14 aprilie 2015

Școala altfel la Călărași

Am fost invitat de Petronela B. acum vreo trei săptămâni să le vorbesc elevilor ei despre ”Ideal și speranță într-o lume pesimistă”. A fost o temă aleasă pentru prima zi a săptămânii ”Școala altfel” la clasa a XI-a.

Petronela este profesoară de limba engleză și ”diriga” mult iubită a unei clase cu profil de pedagogie la un liceu din Călărași. Petronela și-a dorit foarte mult să insufle copiiilor ei o atitudine pozitivă, proactivă, energică. Să-i înarmeze eficient împotriva momentelor mai dificile din viață, să-i pregătescă pentru a fi puternici și independenți în viitor. Ea este genul acela de profesoară cu dăruiri și har, cu chemare pentru această meserie delicată de formator de oameni, mânată de pasiune pentru ceea ce face și iubire pentru învățăceii săi. M-a rugat să vin și să le vorbesc puțin elevelor ei așa cum vreau eu, n-am avut nici un corset, nici un ghidaj. Chiar m-am temut că eu, gură slobodă și cu un vocabular colorat de sportiv, voi strica pe acei copii sau voi scăpa vreo perlă sau vreo poantă mai deochiată. Se pare că am avut noroc...
Am avut mai multe astfel de propuneri de la licee din Cluj și București, dar n-am dat curs sau n-am răspuns prea ferm pozitiv. Și am scăpat mereu de responsabilitatea de a vorbi unor copii ce poate că ar avea nevoie de o inspirație, diferită de cea plecată de la părinți sau profesorii de zi cu zi. Și cumva niște cuvinte de la cineva mai aproape de ei ca vârstă, stil și atitudine. Sfaturi și povețe primesc cu siguranță de la toți din preajma lor.

Lunea trecută am ajuns la Călărași într-o dimineață ploioasă, friguroasă și traversând o autostradă a Soarelui execrabilă. Am intrat pe centura Călărașului, cu găuri ca după un bombardament, am făcut stânga la benzinării și iată-mă ajuns teafăr la destinație. Mașina mai puțin. 
Aici am fost întâmpinat cu căldură de Petronela și de doamna director adjunct, ulterior și de copiii curioși să audă ce le va spune un scrijelitor pe blog despre un subiect delicat. M-am simțit tratat ca un prinț, foarte multă atenție și căldură au fost canalizate asupra mea, am avut senzația că am vreun sceptru regal prin mâini sau raniță ori am fost trimis cu împuternicire de vreo alteță.

Copiii au fost nesperat de comunicativi și participativi. Niște bomboane!
Credeam că voi veni, voi monologa 4 ore, apoi voi pleca acasă fix așa cum am venit. Și copiii la fel, adică fără ca ceva să-i miște sau să-i pună măcar puțin pe gânduri. Dar n-a fost așa. Deloc. Copiii mi-au făcut o puternică impresie pozitivă.
Probabil că diriga le-a promis scăderea notelor la purtare dacă nu simulează participarea și dacă nu se prefac interesați de subiect și de lector. Pentru că altfel nu-mi explic cumințenia lor exemplară, ochii mari și curioși ficși spre mine, curajul de a pune întrebări și de a veni cu completări sau propuneri pertinente, inițiativele de a contribui proactiv la subiectele dezbătute. Civilizați, bine educați, ridicau mâna când doreau să comunice ceva. Acei copii, în acea dimineață, mi-au dat speranțe că viitorul țării este pe mâini bune și că nu este chiar totul pierdut în mult încercata noastră țărișoară.

Am fost plăcut impresionat de toți cei prezenți la acele ore, dar mai ales de cele patru domnișoare care s-au implicat mai pregnant, precum și de cel, M., care visează de pe acum la o carieră promițătoare în turism. 
Mi-a mai plăcut acea domnișoară discretă, încrezătoare și matură care a lecturat cu dicție exemplară, curaj și cu un delicat zâmbet pe buze articolul-premiu pentru prea buna lor participare. Mi-a plăcut mult și rezumatul făcut de ea ulterior pe Fb. M-a emoționat chiar. L. a fost cireașa de pe tortul oferit de Călărași mie în acea dimineață rece de aprilie. 

Nu credeam, când rulam pe autostradă spre ei, că tinerii la care voi ajunge vor fi atât de dornici de astfel de informații, de deschiși către ceva nou sau diferit, de cineva care să-i îndrume sau ghideze către anumite idei sau că vor fi atât de atenți și că vor reține ceva din vorbele mele. 
Chestionarele completate la final de către copii, la cererea Petronelei, au confirmat toate cele de mai sus.












4 comentarii:

  1. Impresionabila povestire, care merge direct la suflet!:)
    Suntem mandri si recunoscatori de/pentru oameni ca voi, care reusiti prin dedicatie si implicare sa adaugati lucruri bune la temelia tinerei generatii si va multumim, Gelu si Petronela!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari atat doamnei/domnisoarei Petronela ca te-a invitat cat si tie ca ai raspuns acestei invitatii!

    RăspundețiȘtergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.