joi, 19 februarie 2015

Taxa pe literatură. Să-i mut în gură.

S-au furat și se mai fură încă, zilnic, o grămadă de bani din bugetul de stat. Doar o mică parte din infractori sunt prinși și mai nimic din prejudicii nu este recuperat. Majoritatea covârșitoare a infractorilor, peste 90%, sunt agramați și inculți.
Se ridică mărețe catedrale ale mântuirii neamului cu o parte bună din bani de la stat. De ce? Pupatul de moaște și rugăciunile nu se pot face și acasă? Trebuie să te vadă neapărat și vecinul? Și trebuie să cheltuiești o avere pentru asta?
Incultura a invadat aproape definitiv România, analfabetismul crește monstruos văzând cu ochii, zi de zi. Bacalaureatul și rezultatele lui arată evident în consecință.
Învățământul este la pământ și generează rebuturi umane pe bandă rulantă.
Cultura în România este o glumă. Nici măcar bună. Pentru că se diluează de la zi la zi, condusă fiind de impostorii de pe vremuri.
Ne plângem că n-avem bani la cultură, dar aruncăm cu banii USR-ului pe fereastră. O spun cei din branșă, conectați la sistem și realități.

N-am nici o carte de vânzare, nici nu voi avea vreodată. Nu sunt interesat decât
indirect de taxa nefericită pe cultură pe care vor inculții, de către noi aleși, de politicieni s-o impună pe blat. Pentru că au loc de întors în toată corupția ce sufocă zi de zi România.
Știu din surse sigure că nu se câștigă strălucit din scris, aștept cu interes să mă contrazică cineva, nici măcar la cei care sunt scriitori cunoscuți, iubiți și reeditați. E puțin cam greu să trăiești doar din scris, chiar dacă ai talent, în România.
Mai știu, tot din povestiri, că USR este o mizerie, o cloacă. Mai știu că branșa scriitorilor este dezbinată și lipsită de incisivitate și inițiativă care să le protejeze statutul și interesele. Că fiecare scriitor și scriitoare își apără fărâma de pâine greu câștigată astfel și nu vrea să facă valuri protestând ca să nu fie luat(ă) la întrebări sau ”la mișto”.
Susțin totuși protestul împotriva prostiei, nicăieri atât de prezentă aiurea prin Europa civilizată, timbrului cultural într-o țară săracă și cu educația, bunul-simț și cultura la pământ. Moarte și aproape îngropate. Sau în moarte clinică, dar cu perspective sumbre.
Consider data de 31 martie tardivă protestului.
Cred că fiecare poate face mai mult în acest sens. Chiar și printr-o simplă discuție cu amicii sau prietenii, nu neapărat din branșă. Care la rândul lor să facă la fel mai departe. Sau printr-un share al protestului. Poate ajunge la urechile sau sub ochii cui trebuie și e treaz, dar cu putere de decizie sau influență.

Unii spun că o astfel de taxă deja există, doar că s-ar mări. De ce? - întreb eu. Ce se va face cu acei bani în folosul și progresul culturii muribunde din Ro?
Se vântură prin piață, ca susținere a editurilor, că această suprataxă ar face lumină în tiraje și n-ar mai fi păcăliți astfel scriitorii. Unii dintre ei. Nu știu ce să zic de asta. Pare trasă de păr. Dar nu cumva de aia nu protestează acum scriitorimea, o bună parte a ei, tocmai pentru că este nemulțumită de mafia editurilor care nu-i plătește corespunzător contractelor și deloc la vedere? Chiar așa: de ce nu știe nimeni niciodată tirajele majorității cărților în Ro?
Alții spun că e normal să contribuie fiecare cultură fiecare editor sau carte. De acord. Dar există deja o taxă. De ce să suprataxăm un domeniu și așa vai steaua și morții lui?
Noi, ca stat și societate civilă cu capul pe umeri, în loc să oferim protecție și sprijin artelor, literaturii, culturii în general, acel mecenat atât de necesar, dar cvasi-inexistent la noi, îl încorsetăm și chiar sugrumăm de fiecare dată când se ivește o stupidă ocazie a câte unui obscur și neavenit parlamentar.

Final. Părerea mea. Titlul de revăzut. 
Mericit că pot scrie încă liber și gratis. Și că n-am carte publicată ca să mă rog de editori să mă plătească pe fiecare bucată muncită și vândută, dar nedeclarată de ei ca atare fiindcă pe cărți nu sunt trecute niciodată tirajele și nimeni nu are nici un control aici.
De ce oare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.