Suflet de creier - partea întâi

Un om este format din trup, minte și spirit. Eu mereu am zis că ideal este să fie un echilibru între ele sau măcar un mix bun.
Sau, ca ultimă variantă câștigătoare, să ai un suflet bun și puternic. Asta contează.

Să mă explic succint. 

Cum despre trup am mai vorbit și te-am trimis mereu la sport sau măcar la mișcare, azi voi scrie puțin despre celelalte două: spirit și minte.

Context: relație între doi tineri la aniversarea lor de doi ani de căsătorie.

Personaje:

 1. Ea - frumoasă, deșteaptă, săracă, manipulatoare din naștere, perfect stăpână pe toate atuurile ei; 
2. El - fizic și psihic normale, comune chiar, intelect mult-mult peste medie, creier briliant, situație materială foarte bună, model ”cățel de rasă cu zgardă și pedigree și permanent în lesă electronică”.  Nu mă mai întreba ce-i aia ”lesă electronică”. Știe toată lumea.
Eveniment: așteptare copil ce nu mai vine, parcă, niciodată...

Când s-au luat, legal și la biserică, acum aproximativ doi ani, a fost o surpriză pentru mine, Mare! Ea avea un trecut cu mulți km la bord, iar el este un băiat de zahăr, excepțional, un om pe care te poți baza oricând, un ”papă-lapte”. Unde-l pui, diva mai exact face asta, acolo stă. Nici nu respiră dacă așa trebuie sau i se cere.
Nu l-am văzut niciodată supărat sau nervos. V-am mai spus că are o minte brici și că face o grămadă de bani cu ea. Din păcate sufletul lui este perfect inocent, pur și fără rană. Deocamdată. O va avea în maxim un an - asta este presimțirea mea. Sper ca de data asta să greșesc. Iar rana va fi mare și grea...

Când s-au luat, mirat fiind, l-am întrebat de ce a făcut-o și așa de repede și de neanunțat. El este foarte ocupat mereu și spunea că nu se însoară decât când toate lucrurile vor fi așezate la locul lor și afacerea pusă pe management autonom și independent de el. Totuși a ignorat acest aspect. Decizia și anunțul căsătoriei cu ”piesa” a fost un șoc pentru toți băieții din gașcă. Probabil că și invidia ne rodea. Pe câțiva chiar și gelozia...

Răspunsul lui a fost că-și dorește copii. Am crezut că e deja însărcinată. 
”Nu încă” - mi-a răspuns. 
”Și crezi că ea ți-i va face? Și va avea grijă de ei?” - au fost ultimele mele întrebări. 

El s-a supărat atunci, m-am mai vorbit o perioadă, eu și încă doi amici n-am fost nici la nuntă. După câteva luni m-a sunat, ne-am împăcat și am reluat discuțiile. Mi-a spus atunci că m-a iertat, dar că ȘTIE SIGUR că ea se va schimba și-i va face copii în cel mult un an. Că doar de aia s-a măritat. Atunci un cuțit mi-a pătruns în piept, perforându-mi sufletul. Mi-am dat seama că-i orb. 
Un băiat de milioane, dar orb.

Continuarea poveștii aici.