miercuri, 1 octombrie 2014

Împotriva depresiei

Probabil că este prima oară când fac această mărturisire - public.

Săptămânile acestea se tot discută aprins în presă despre depresie și sinucideri. Suntem și sub impactul emoțional al sinuciderii actorului Robin Williams, arhi-cunoscut și ultra-bogat. Eu, personal, sunt marcat zilele acestea de involuția fulgerătoare a unui tip puternic dintr-un leu într-o legumă. Nu pot să uit nici episodul crunt depresiv de acum câțiva ani, să tot fie vreo 6 sau 7, din care n-a ieșit nici până în prezent, a unuia dintre cei mai puternici oameni de afaceri din București din domeniul construcțiilor și semnalizărilor rutiere. Era un munte de om cu o forță fizică și intelectuală colosale. Evoluție negativă, cădere, degradare fulminante - ambele relativ inexplicabile și incredibile. Acestea constituie și motivul pentru care scriu acum astăzi.



Ani de zile am fost și eu trist, nemulțumit, furios, anxios, deprimat. Da, deprimat. Este o boală și se tratează de multe ori doar la doctor. La psiholog sau, dacă e mai profundă, la psihiatru. Eu recunosc că am trecut pe la amândouă categoriile în anii tinereţilor mele.


Cu excepția a 2 prietene foarte apropiate din acea vreme nimeni nu știe de aceste lucruri și de acea perioadă. Nici măcar familia mea. Nici mama, nici tata, nici sor-mea, nimeni n-a știut. Poate că au bănuit ei ceva, sor-mea mai exact, pentru că vedeau că-mi merge mai rău. Şi poate doar taică-miu să fi înțeles ceva mai mult la un moment dat când a găsit o rețetă cuprinzând, printre altele, niște lexotanil, xanax, stilnox/sanval şi altele din categorie. Oricum cu el am avut și discuțiile cele mai importante despre viață, în general, în acele clipe zbuciumate.

Acei ani, da! au fost ani de zile, de depresie au fost crunți. Nu puteam să mănânc, nu puteam nici să beau nici apă, nu puteam înghiţi nici în gol, nu puteam să dorm - aproape deloc deși eram extenuat, epuizat fizic. De multe ori aveam dificultăți majore și să respir. Simțeam cum o lespede de câteva sute de kg îmi apasă pieptul și că din clipă în clipă urmează să-l zdrobească. Era o tăcere asurzitoare în capul și-n mintea și-n sufletul meu în acea perioadă. 

Trebuie să menționez că în acei ani cumpliți aveam o stare materială bunicică. Bună chiar, dacă mă gândesc mai bine. Aveam un job bun, o mașină străină bună, un salariu mai mult decât satisfăcător (mult mai mare decât al majorității prietenilor mei de atunci, la acel moment), eram, credeam eu, liber. Dar totuși ceva lipsea. Să fi fost iubirea? Să fi fost dragostea? Bune întrebări...

Se împlinesc 15 ani, curând, de când nu am mai avut nici un episod depresiv sever. Mici perioade mai proaste, scurte, au mai fost. Au funcționat ca excelente supape de presiune sau semnale de alarmă. Bine, au mai fost momente triste, au mai existat și momente de melancolie inexplicabile, dar nu am mai ajuns la doctor, la terapie și la pastile. Minimalismul și downshiftingul au fost cele care m-au însoțit constant în toate domeniile vieții dându-mi putere, resurse suplimentare și încredere. Și asta aș dori tuturor acelora care acum traversează momente grele depresive. Poate că această confesiune și întreg acest articol i-ar putea ajuta. Măcar puțin. Sau poate împreună cu celelalte povești publicate de mine de curând.


Armele folosite de mine împotriva depresiei sau a stărilor mai proaste numite popular ”căderi în butoiul cu melancolie” au fost (și una chiar mai este încă şi acum):

1. Tata, care avea două vorbe puternice: ”Nu m-a lăsat niciodată Dumnezeu în momentele cele mai grele. N-o să mă lase nici acum!” și ”Capul sus! Ochii la drapel. Înapoi la luptă!”. Nu știu foarte exact ce voia să spună cu fiecare dintre ele, dar au funcționat de fiecare dată impecabil. Mai funcționează uneori și astăzi ...

2. Sport. Am făcut sport de mic copil, vreo 13-15 ani continuu, am făcut performanță chiar. Acum, la bătrânețe, fac sport aproape zilnic în măsura timpului liber. Mă menține într-o formă fizică și mai ales psihică excelente - de invidiat chiar. Da! De invidiat! Secreția de endorfine, supranumite ”hormonii fericirii”, nu-i doar o poveste. Mă surprind de multe ori zâmbind în timpul sau după un antrenament sau joc bun. Sportul îți poate ”fura” atenția de la problemele tale interioare pe tot parcursul mișcării și uneori și multe ore după.

3. Duhovnic. Am avut mereu, din adolescență şi mai apoi în prima tinereţe, minim 2, maxim 3, sfătuitori de taină. Erau persoane, în general mai în vârstă decât mine, cu experiențe variate de viață, echilibru impecabil (măcar aparent) și un simț al discreției perfect. Niște confesori excelenți. Eu le împărtășeam lor temerile și neclaritățile mele, de multe ori se întâmpla și viceversa, iar ei/ele, își dădeau părerea sau punctul personal de vedere. Invariabil calmul, ordinea și liniștea lor mi se transfera și imprima undeva în subconștient. Astfel depășeam aproape orice moment mai greu. Pietrele de pe suflet dispăreau ca prin minune. Chiar dacă uneori doar temporar. Era o victorie de etapă necesară și oportună. Mai luam ”o gură mare de oxigen”.

4. Iubirea. Aia veritabilă, autentică, puternică, cutremurătoare. Cu ”chimie”, nu aia cu ”fizică”, nici aia cu hârtii... 

Am enumerat toate acestea pentru că vreau să îţi mai spun un secret:  psihoterapia este fix frecţie la un picior de lemn în momentele cu adevărat grele şi când lucrurile au scăpat puţin de sub control. Importante, deşi minore şi în general tardive, rămân familia, prietenii apropiaţi, forţa caracterului şi a principiilor precum şi susţinerea caldă, permanentă şi necondiţionată a tuturor.

Pentru că atâta timp cât trăim învățăm, ne cizelăm, ne întărim - spun unii. "Ce nu te omoară te face mai puternic."

Vorba unei febleți recente: Sometimes you win, sometimes you learn ... ;-) ”  



5 comentarii:

concediere.wordpress.com@gmail.com spunea...

Foarte util articol! Mai ales intr-o lume depresiva, intotdeauna esti nevoit sa cauti solutii! Daca ar fi sa ne luam si dupa ultimul studiu al OMS, 1 din 10 romani e depresiv, fiind mai mult de 2 milioane depresivi, ceea ce nu e deloc de mirare in contextul economic dat..
Apoi, eu as mai adauga la lista ta si umorul, comediile, in special..1 comedie/zi + minim 1 lectura din blogul tau, te vindeca de depresie instant! :)

Minimalist Romania spunea...

Da. Am uitat de umor. Aşa este, ajută. Buna dispoziţie,în general,ţine gândurile negre departe de noi. Ca şi lectura de care vorbeşti tu... ;-)
Mulţumesc.

Mela spunea...

Draga Minimalistule :) Nu esti Minimalist in nimic in fata acestei descrieri, din pacate adevarat, a unei stari care pare sa puna stapanire pe lumea din jur, si mai trist este ca multi nici nu o constientizeaza, numind-o stres. Stresul e si el o forma de fuga de temerile, slabiciunile, teama si nemultumirile noastre interioare. N-am avut neplacerea ca sa spuna asa, sa experimentez deprimarea la un nivel asa sever ca tine, dar pot sa o inteleg, pentru ca de multe ori am vrut sa ma inchid intr-o camera si sa sac, extenuata fizic si mental, cand totul mi se parea fara cap si coada. Si ai dreptate, psihologul, sportul, iubirea si sfaturile parinteste m-au ajutat si pe mine constant. Si uite ca se poate si astazi, in locul nostru si pe picioarele noastre se sprijina niste oameni puternici, incercati de temeri si de propriile dezamagiri. Nu poate sa insemen decat un lucru: ca suntem un fel Pasari Phoenix si cumva ne regasim drumul inapoi. In plus, n-am crezut niciodata ca deprimarea vine de la gresala sau o slabiciune fatala. Ci doar de la vise prea mari, dorinte prea puternice, lupta prea feroce. Si nici una nu e un lucru rau. Eu una nu mi-as trai viata altfel :)

Mădălina spunea...

Lista mea de lupta anti-depresie:
- prieteni putini dar buni;
- pisici;
- sport;
- heavy metal \m/;
- acceptarea faptului ca nu pot avea totul sub control: viata e imprevizibila si e ok asa :)

cristinaro83 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.