miercuri, 26 iulie 2017

Schimbările de profunzime. 21❤!

Chiar nu contează unde ești tu și nici de unde crezi că vii sau provii. N-are nici cea mai mică importanță unde-s acum eu și nici încotro mă îndrept și cu ce viteză.
Util, binecuvântat și generator de fericire ar fi să găsim amândoi azi, nu mâine, un limbaj calm comun, să descoperim un loc minunat de regăsire la întâlnire, să purtăm o vreme aceeași armură și să fluturăm îmbrăcându-ne de același steag, să trecem de mână peste aceeași punte împingând aceeași piatră de încercare. Știu că nu-i ușoară niciuna, dar fie și măcar că împărțim zâmbitori și relaxați o perioadă același așternut răcoros, vaporos, și tot ar fi o mare realizare.
Nu-s mulți care să se poată lăuda cu astea, așa mici și nesemnificative cum par.

marți, 25 iulie 2017

Trăiește sau viețuiește? ❤!

Rău nu este să munceşti degeaba sau pe bani mici. 
Majoritatea asta facem, inclusiv cei din top management cu zeci de mii pe lună. Ne vindem timpul, creierul, trupul, sănătatea, libertatea, viitorul. 

duminică, 23 iulie 2017

Nu risipi iubirea! E așa de rară...❤!

Când iubești pe cineva, dar doar atunci când iubești cu adevărat, nu condiționat, nu-i ceri nimic, nu-l rogi nimic, nu vrei nimic precis de la el.
Când într-adevăr iubești pe cineva, după ce ai depășit perfida fază inițială a îndrăgostirii, ai doar câteva gânduri față de el: cum să-i dai, cum să-l ajuți, cum să-i oferi plăcere sau altele, cum să-i aduci zâmbetul pe fățuca lui, cum să-l susții mai bine în proiectele lui, cum să-l faci mai fericit, pentru că fericirea lui te umple și pe tine de fericire, e ca-ntr-o clepsidră, din prea plinul meu de iubire îți dau ție și tu-mi vei returna negreșit, n-ai cum altfel.
Când iubești primul instinct este să dăruiești, puține cer banii înainte.

sâmbătă, 22 iulie 2017

Iubește acum, nu-ți eu spun cum. Tu știi mai bine!❤!

O dovadă de iubire este şi atunci când accepți rana făcută de celălalt.
Îmbătrânesc?

Una este să faci schimbări majore în stilul tău de viață pentru a-ți fi mai ușor, mai bine.
Cu totul alta este să întroduci modificări de substanță și de durată în viața ta nouă.
Cele mai fericite modele de viitor apar, în general, doar după mirificele, dar dureroasele – uneori, schimbări de paradigmă. Adică atunci când lași trecutul mâlos și oamenii din urmă în urmă și tu mergi mai departe fără să te mai uiți vreodată înapoi, după ce ai lepădat și toate hainele vechi de pe tine și ai mai și mers la nudul gol o perioadă. O lungă perioadă, pentru că zâmbetul relaxat este valoros doar atunci când este pe termen lung. Și, mai ales, la locul potrivit și în momentul potrivit.

Locul tău este acolo unde-ți găsești locul. Sau liniștea ori zâmbetul. Dacă nu ți le găsești acolo unde ești acum, s-ar putea să stai unde nu-ți priește și să pierzi vremea, sănătatea, banii.
(...)

Eu simt că-i mai bine să te fut cu multă plăcere azi și poate peste șase luni te voi și iubi, dacă asta într-adevăr îți dorești și dacă ai răbdare să construiești.
Dacă TREBUIE să te iubesc azi, și pentru că asta-i dorința ta de a-mi forța mâna și natura osului la comandă, atunci trebuie să știi că sigur, dar absolut SIGUR!, în maxim șase zile se poate să te voi fi uitat demult și definitiv.
Tu ești șefa, tu știi ce-i mai bine pentru tine, tu ești femeia și faci ce-i mai bine pentru noi, am totală încredere în tine și în deciziile și alegerile tale.

vineri, 21 iulie 2017

Maturitatea e jucăușă, sănătatea e după zâmbet. ❤!

Infantilism este abia atunci când uiți de copilul din tine. Când, de fapt, te uiți pe tine și începi să te stingi. Şi suferi cumplit în tine, nu trebuie să-mi spui nimic, văd totul pe fața ta "serioasă", dar palidă, și în ochii tăi încercănați și tulburi deseori. Și buzele tale îmi zugrăvesc ariditatea ce te cuprinde. Nici nu vreau să mă gândesc cum sângerezi pe interior. Mă doare şi pe mine durerea ta cruntă şi mută, dar nu poți, nici nu-i bine, ajuta un om care nu cere ajutor și care nu se ajută mai întâi singur.
Jocul şi joaca scot liniştea şi zâmbetul din cotloanele prăfuite ale devenirii unui om "realizat". 
Matur devii doar când reînveți să fii jucăuşă. 
Să te uiți curioasă ca un copil inocent în tine și apoi să citești mereu mai jos și în spatele rândurilor sau a semenilor este un mare pas înainte. Spre ce vrei tu, copile!

joi, 20 iulie 2017

Mai facem o dată socoteala?❤! Ne sfătuim și noi, împreună?

Da, te poți sfătui și separat, toată lumea o face. Împreună e mai greu și asta se vede pe chipurile multora zi de zi, pe stradă, la birou, acasă.

O rugam mereu să stăm de vorbă despre diverse care mi se păreau mie importante, pentru noi doi. Cele mai multe erau importante doar pentru mine, dar dacă eu eram liniștit și fericit, nu era și ea cu mine pe aceeași cale zâmbitoare?
De fapt, eu doream să luăm decizii împreună, mă săturasem să tot iau decizii de unul singur și în chestiuni de care ne loveam împreună sau beneficiam la comun.
Într-un cuplu, dacă doresc cei doi, sau trei... :-) , să aibă cale bătută și liniștită înainte, este bine și necesar să ia decizii împreună, bine discutate și argumentate de ambele părți, indiferent de pozițiile inerent divergente uneori.
Pentru că dacă el, sau ea, ia mereu decizii pe cont propriu, singur, în ambele finalități personale este rău pentru relația lor: dacă iese în general rău cu deciziile lui, va spune că n-a avut cu cine să se sfătuiască și să se consulte ca să evite greșeala sau eroarea, dar dacă iese în general bine, și este foarte probabil să se întâmple așa de cele mai multe ori, s-ar putea gândi că nici n-are nevoie de ea alături, poate fi oricare alta sau chiar altele. De ce doar una, când pot fi trei? De ce trei și nu cinci?

miercuri, 19 iulie 2017

Mij. Dodoașcă. Pzd. ❤!

Cred că unul dintre criteriile cele mai performante prin care poate fi apreciată calitatea unei femei este compus din numărul de zâmbete și din nivelul de relaxare ale bărbatului (bărbaților) din viața ei. 

Pentru că orice casă bună are o fundație bună. Iar liniștea și încrederea vin abia după o bună comunicare. Iar ea va veni negreşit purtând mereu roadele, frumusețea şi liniştea pe care le-ai plantat cu două sezoane mai devreme, fie ele decade sau decenii. Dar ea este baza, comunicarea, în special cea onestă și completă. Nu poți avea comunicare fără apropiere și nici apropiere fără intimitate. Iar din intimitate abia poți începe să construiești ceva. Nu poți săpa fundația casei din Constanța în centrul Timișoarei. Lupul de pe unde aleargă, de acolo mănâncă.
Gizăs!

Curajos și fericit este omul îndrăgostit inoportun și nepotrivit. Vai de cel care nu și-a pierdut niciodată capul. Sărăcia absolută nu e când n-ai ce să mănânci nimic-nimic, ci când n-are nici cine te mângâia și nici cine să-ți zâmbească pe stomacul gol. Bogăția deplină și suficientă e atunci când ai făcut multe prostii îndrăgostită-oarbă și nu regreți nimic având un zâmbet lung și tâmp pe față, dar pe care nimeni nu ți-l înțelege și tu nici n-ai nevoie ca lumea să-ți afle sursa fericirii.

Mijul este un barometru. Mijul îți arată nivelul la care ai ajuns și te reprezintă ca bărbat. Te uiți la mijul tău și te vezi ca-ntr-o oglindă. Dacă ea e curată și bine mirositoare tot așa este și sufletul tău. Dacă ea este liniștită și bucuroasă să dăruiască iubire tot așa îți va fi și mintea ta, bărbate. Uită-te-n mij și acolo îți vei vedea clar viitorul. Acolo scrie tot ce ai nevoie să știi, nu-ți trebuie nici un alt plan. Singura linie pe care trebuie s-o urmărești și care te poate ghida cel mai corect și mai ușor spre liniște și pace este cea care unește mijlocul pubisului cu fleacul.

Dar alegerile trebuie făcute din timp. O pregătire este necesar să faci. Nu poți intra neîncălzit într-o competiție. Există un moment potrivit pentru orice, vei ști tu care-i acela. Oricum, cu zece secunde înainte de intrare şi în primul minut de după, este indicat să nu faci şi să nu accepți nici o promisiune.

marți, 18 iulie 2017

Mai puțin e mai bine! ❤! (#21)

Știu că-i este greu să se descurce cu bani mai puțini celui ce puțini și mici bănuți are sau chiar deloc deseori. Vai de acela, vai de ea! Dar măcar este obișnuită cu greul și trece mai ușor peste hău prin experiența adaptării ritualice zilnice.

Dar uneori mult mai greu îi este să se descurce cu mai puțin celui ce are suficient sau prea mult deseori și nu vede excesul sau prea plinul extenuant invizibil cu ochii. Ar putea vedea cu sufletul dacă l-ar avea deschis. Dar câți știm că avem și un suflet și că mai întâi de el trebuie să avem grijă...?

Cu adevărat vai! de aceștia din urmă pentru că nu simt și nu înțeleg favoarea ce li s-a făcut ca să aibă din destul. Și vai! de ei că nu se menajează și nu chivernisesc și nu drămuiesc ca să le fie bine și mai târziu când favorurile, ca și târcoalele, poate că se vor sfârși.

Suntem gregari prin excelență, cei mai mulți dintre noi, ne place să ne adunăm cât mai asemănători într-un loc, ne simțim bine înconjurați de alții - chiar dacă îi cunoaștem vag sau aproape deloc, ne temem să stăm o clipă doar cu noi înșine. Și când ne-am întâlnit așa mulți, cu asta începem - să ne plângem împreună de diverse, fiecare își aduce aportul la discuție, și uităm binele personal de care beneficiem într-un fel sau altul orișicare și uităm și să fim recunoscători pentru asta.

luni, 17 iulie 2017

Avem ceea ce știm să apreciem. ❤!

Este evidentă o segregare masivă a societății. Fiecare trage pentru el sau ai lui, puțini sunt cei care se mai gândesc la binele comun sau cel de perspectivă. Viitorul, ziua de poimâine, nu mai interesează majoritatea. Este foarte adevărat și că valoarea și liniștea le găsești printre și cu puțini, nu în mulțime. Iar băieții deștepți și fetele cu minte și cuminți caută fericirea în interior și în solitudine mai repede decât în gregaritate. Doar proștii se simt bine doar alături de alții pentru că viața lor se raportează la asimilarea și afinitatea cu grupul. Ei dacă rămân o oră cu ei înșiși, își dau seama că nu le face pielea doi bani și sufletul le este vraiște, dezorientat și dezrădăcinat, se sperie și îți caută alinarea în zăpăceala în care intră mintea lor îngustă întâlnindu-se și discutând platitudini cu alții asemenea lor. Atunci micimea lor se aplatizează cu media sterilității grupurilor frecventate.
Să rămâi singur sau solitar este un imens act de curaj. Dar, din păcate, cei mai mulți sunt doar niște simpli târșeloși și sclavi și în felul acesta îi conduc lejer și politicienii și corporațiile ce prosperă continuu în același timp cu sărăcirea spirituală, și deseori și materială, a maselor largi credule.

(...)

Poate că micile bucurii sunt subevaluate și chiar ignorate în tratamentul insomniilor, depresiilor post-despărțiri amoroase, supraponderabilității. Cred că ar trebui să dăm șanse mai mari uneori săruturi neașteptate, unor îmbrățișări din partea cuiva complet străin, unor strângeri puternice și scurte de mâini, unor pahare de apă chioară băute cu înghițituri mici, dar des, unor reprize de somn scurte în mijlocul zilei sau unor plimbări prelungi în parc, eventual pe marginea unei ape, cu ochii spălați de verdele crud și tare al ierbii proaspăt tunse și udate de ploaia ce cade poate chiar atunci.

(...)

Este clar că nu-i bine să judeci pe nimeni, asta-i treaba lui Doamne-Doamne, dar cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume pentru că nu sunt chiar toate roz în viață și așa și trebuie să rămână. Lecțiile dure trebuie învățate, ele sunt trambulina noastră către fericire. Doar lingând sarea apreciem mai tare mierea.
Fiecare are crucea lui de dus, dar să constați cu durere că multe femei se irosesc în cupluri toxice nu cred că face rău nimănui, dimpotrivă. Cred că ar face puțin bine și ar aduce ceva lumină în întunericul perfect opac al vieții aparent roz al multor femei plângând amar în taină.
Dacă mai mulți și mai multe am vorbi constant, liniștit, și deschis despre asta poate că și ele, cele prinse în cleștele dubiului, ar căpăta mai mult curaj în luarea unor decizii tranșante la un moment dat.
Să te rupi de un dobitoc presupune un curaj imens și o voință constantă, ambele anesteziate de hățurile financiare, sociale și parentale ce se află de cele mai multe ori în brațele nevolnice ale bărbatului ce se crede, și de cele mai multe ori chiar așa și este, din păcate, stăpân peste muierea care a făcut implacabila greșeală să spună ”Da” la sfat și, altă mare greșeală, apoi și în fața preotului și a zeci sau chiar sute de rude și prieteni întărind și perpetuând în suferință imaginea ”familiei tradiționale”.

Invidia femeii slabe, neputincioasă sau fricoasă, nu cunoaşte margini față de zâmbetul liniştit şi mulțumit al celei curajoase ce a evadat din infernul surorilor ei.

duminică, 16 iulie 2017

Salut, sunt Gelu, am 40 și sunt un ratat!

M-am mulțumit cu puțin, cedând prea multe într-un timp prea scurt. N-am avut tărie să lupt mai mult când am dat de greu sau când am constatat că celor din jur trebuie să le fac bine cu forța. Am savurat victoriile mici, multe obținute cu cazne și pierderi imense, bătălii pe care nu mi le-am dorit, apoi n-am mai vrut să merg mai departe și să câștig războaiele. I-am lăsat pe alții să culeagă laurii, eu am stat în spatele frontului, susținându-l. Dar am ratat, trebuia să ies în față, să-mi arog meritele incontestabile, să împart eu prada cu mâna mea.

Au trecut douăzecișiopt de ani și observăm puține schimbări în bine la nivelul întregului popor. Este adevărat că libertatea ne-a fost redată, de toate felurile, dar nivelul de trai a rămas mediocru pentru cei mai mulți, corupția a cancerizat țara, iar cei bogați au devenit și mai bogați, săracii mult mai săraci, iar infrastructura, sănătatea, educația și justiția sunt un dezastru. 
Lucruri bune prea curând nu se vor petrece. Eu aș zice că am ratat ca nație, că suntem o întreagă generație de ratați, vorbesc aici de majoritate, nu de conducători care o duc bine-merci, dar nu pot face asta pentru că nimeni n-ar fi de acord cu mine. Normal. Toți se văd buni, puternici, victorioși, realizați, reușiți, toți cred că sunt niște câștigători, și-mi vine să urlu de ciudă!, dar țara este în flăcări, ca să nu zic căcat, și debandada continuă fără ca cineva să vadă asta sau să protesteze, deși suntem conduși de incompetenți, de hoți și de pafariști tupeiști și obraznici. 
Așa că mă voi referi exclusiv la mine și la imensele mele ratări. Care nu sunt nici puține.

Am suferit prima dezvrăjire la treizeci de ani, de fapt cu câteva luni bune înainte, aproape un an, când am început să fac, parcă intenționat, absolut tot ce-mi stătea în putere ca să ies din rând, din matrice. Simțeam că nu aparțin nici unui sistem, nici unui grup, nici unei colectivități, familii sau neam. Am devenit curând un paria, un renegat, un exemplu negativ de dat celor mici, învățăceilor sau debutanților. Eram un exemplu perfect de ratat, un model complet de cum să-ți fuți absolut toate domeniile vieții la vârsta la care alții nici nu știu ce-i aia succes sau care-i prețul aferent sau cu ce se mănâncă. Unii nu știu ce-i aia nici la patruzeci, cei mai mulți nici la cincizeci.

Poate că n-ar fi rău să mă înscriu la un curs de dez-ratare, știi?, din alea ca pentru alcooliști și parcă mă și aud spunând sus și tare:

Salut, sunt Gelu, am patruzeci de ani și sunt un ratat!


sâmbătă, 15 iulie 2017

Iubirea se trăiește, nu se discută. Dai, primești!❤!

Oare există vreo legătură directă între tinerele ce visează cai verzi pe pereți cu prinți moștenitori călare și lacrimile în valuri plus durerile constante ce le învăluie regulat pe cele mai multe dintre ele?
Sau ne putem mai degrabă întreba de ce cele pragmatice, realiste și cu picioarele pe pământ, dar cu inima sus, cu nimic mai feminine decât naivele visătoare cu capetele tapate în nori, și crăpate pe sol, sunt mult mai des zâmbitoare, mai mereu liniștite și mult mai fericite constant?

vineri, 14 iulie 2017

La nisip se rezolvă orice problemă

Anul trecut, 2016, a fost primul an în care am stat vara mai mult plecat decât pe-acasă. Dintotdeauna mi-am dorit să îmi petrec anotimpul cald la mare cu scurte pauze pe la răcoarea muntelui. Dar mereu am găsit justificări și scuze ca să evit să mă abandonez unei mici și nevinovate plăceri: să stau la mare până mă plictisesc sau până se face suficient de frig ca să fiu forțat să mă îmbrac pe plajă ziua în amiaza mare. Așa s-a întâmplat anul trecut și nici măcar nu mi-am propus asta. Am început cu trei zile de pe la sfârșitul lui iulie și, cu mici pauze pentru a rezolva prozaice probleme acasă, am terminat vacanța tremurând pe data de 16.09.2016 când am fost printre ultimii bărbați ce au intrat în mare. Ciudat, nu? Pentru că femei mai intrau în apă odată cu mine, deși apa era rece-bocnă.

A fost poate cel mai frumos an din viața mea, cea mai hrănitoare vară și prima oară când am înțeles că viața nu este în nici un caz pe rețelele de socializare sau prin aglomerațiile urbane, cel puțin nu pentru mine. Am șters toate aplicațiile de comunicare și socializare din telefon, viber, tango, mess, whatsup, facebook și brusc s-au creat ore întregi libere și liniștite într-o săptămână sau chiar zilnic.

Nu cred că viața este cu nasul într-un ecran, nu pot merge cu turma asta. Cred că viața este sub un cer liber, la malul mării, liniștită sau agitată - nu contează, pe faleză în plimbări lungi pe înserate sau la răsăritul magnificului Soare ori fix pe plajă întins la bronzat sau jucându-te cu râma în nisip pe o plajă pustie la câțiva metri de graniță.
Cum?
Tu nu te-ai jucat niciodată cu râma în nisip?
Nici cu dodoașca n-ai stat la Soare dăruită total și fără limită? 
Nu te-ai încărcat niciodată cu energie solară ”pe direct”?
Păcat.
Este o experiență fabuloasă și cred că asta ar trebui să te preocupe mai degrabă. Înaintea oricăror altor preocupări consumatoare de timp, energie, bani, ani.
Gândește-te, ce ai de pierdut?
Nu știi?!?
Nimic, îți spune nenea.
Dar ai, Doamne!, atâtea de câștigat. Nici n-ai idee ce avalanșă de senzații plăcute te va încerca.

joi, 13 iulie 2017

Sunt bun și mă mai fac!

Eu devin de la zi la zi din ce în ce mai bun, mai blând, mai răbdător, mai înțelegător, mai tolerant. E grea transformarea asta, dar mi-am propus, dacă nu pot face binele, măcar să nu mai fac rău. Încerc să stau departe de zonele unde nu pot fi bun, caut binele în tot și-n toate. Iau ce mi se oferă, nu comentez, mulțumesc bucuros pentru fiecare smochină, ofer cât pot și știu și eu în limita oscioarelor mele.
Dar tu? Tu ce aștepți?
Prințul moștenitor pe cal alb?!?
Așteaptă-l.
Va veni fix după tine.
Îhîîî.
Așteaptă tu!

Nu, nu-i nevoie să te prezinți și nici să-mi dai cv-ul tău amoros.
Nu, nu-i necesar să-mi povestești prea multe despre tine ca să pot să încep să te cunosc și să te văd. Să te ”văd” cu inima, cu ochii văd multe și, în general, mărunte. Se poate mai simplu. Mult mai simplu.

Dar da, este suficient să-ți văd fostul partener de viață, fie el sub titulatura de prieten, iubit, amant, soț sau ”jumătatea mea”, să știu cam cât timp ați petrecut împreună și îți pot spune eu, nenea, lali, cu precizie chirurgicală cine ești, cum ești, cum vei fi și cum te vei simți. Dacă ești cuminte îți pot spune și câți bani ai în poșetă chiar acum. :-) Serios!

Dacă dai și tu de-o cafea, o alună sau de-o măslină, o șpagă-ceva, sub o formă de comun acord agreată, îți pot spune cu exactitate de metronom și cât de zâmbitoare vei fi în viitor doar pe baza analizei foștilor și a liniștii tale actuale.

miercuri, 12 iulie 2017

Vamaisme

Foarte multe domnișoare, și chiar și unele doamne, afișează stăpânire de sine, încredere în forțele și calitățile proprii, mândrie și răceală distantă, mai ales atunci când defilează, pozează, sau, pur și simplu, tac în zonele de socializare sau în cele de lucru ori prezentare. Perfect identic se petreceau lucrurile pe vremuri cu partenerii din ring ai lui Mike Tyson. Erau extrem de tari în gură la conferința de presă de dinaintea meciurilor și se umflau în mușchi cu doar 24 de ore înainte de încasarea ko-ului ce venea cam invariabil la fiecare meci din tinerețea lui ”Iron” Mike.

Totul este mirific, încântător și atrăgător până la primele schimburi de priviri și, mai ales, de replici și amabilități de încălzire dinaintea apropierii trupurilor. La Tyson perdeaua cădea imediat după primele schimburi de lovituri în urma cărora dacă preopinenții nu cădeau ca secerați imediat, groaza îi acapara și le tăia genunchii pentru că înțelegeau din upercuturi și directe cam ce nenorocire urma să se întâmple.

Dar nu te speria așa tare: la domnișoare, după primele discuții, nu intervine nimic grav sau rău. Dimportivă! E ca o revelație. Constați doar că este dificil să găsești o creație fabuloasă sub un luciu ostentativ și mai înveți ceva extrem de important: cu cât exteriorul este mai elaborat și mai glamouros și pare mai sigur, s-ar putea să ai surpriza, în cvasi-majoritatea cazurilor, să descoperi interiorul slab mobilat, vetust, auster sau sterp.

(...)

Nu ştiu cât de bine este că seara şi noaptea litoralul este animat puternic şi cluburile, restaurantele şi barurile-terase sunt neîncăpătoare.
Dar este evident că-i păcat şi rău că diminețile Soarele răsare cam singurel, iar razele ultraviolete şi briza matinală a mării mângâie pe prea puțini fericiți să-i facă zâmbitori pe termen lung.
Deşi noaptea paşii le sunt energici şi grăbiți pe betoane, clocoteala tinereții pune şi aici amprenta, 99% dintre ei nu se plimbă agale pe nisipul ud din diminețile fabuloase de pe plajă. O fi bine? O fi rău?
Alcoolul în valuri nocturn eclipsează, din păcate, apa clarificatoare diurnă.
Toate astea se văd şi se contabilizează negreşit undeva acum şi sigur mai abitir mai târziu în sănătatea fizică, dar mai ales în cea psihică, precum şi în nivelul de trai şi în relațiile cu ceilalți.
Da, viitorul începe mereu azi şi se fondează stabil doar pe ieri.

(...)

marți, 11 iulie 2017

Atât: să fii onestă!

Am scris mai demult o dorință imensă de-ale mele, aici, cam prin mai, anul acesta, că mi-ar plăcea să putem vorbi orice, mai ales în momentele grele sau dificile ori delicate ale unuia sau alteia.
Cred că este mai folositor relației noastre să știm că avem toate informațiile despre celălalt. 
Că nu vom avea surprize neplăcute care să ne mire după ani sau decenii de conviețuire. Chiar nu vreau să viețuiesc cu tine, așa cum face orice animal, viețuiește, mi-aș dori să trăiesc cu adevărat, să simt că trăiesc direct, profund, cu gust, cu zâmbete, cu pui de somn la prânz și masaje cu schimbat de așternuturi des.

Vreau ca la un final al relației noastre să pot să spun că te cunosc bine, că a fost o fericire că am trăit acești minunați ani împreună și să rămânem în relații bune toată viața sau măcar pe termen lung. Și viceversa cred că ți-ar fi pe plac, nu-i așa?

De aceea, mai completez doar cu patru mențiuni articolul de mai sus, pe care aș vrea să-l recitești înainte de a continua:

luni, 10 iulie 2017

Magnetism

Scoate o foaie și un creion și ascultă aici la nenea că nu te învață de rău:

Ești o femeie atrăgătoare, o simți și o știi bine și tu, bărbații din jur ți-o confirmă zilnic, dar deși experiența ți-a deschis larg ochii azurii, anii de înțelepciune acumulată ți-au limitat avântul nesăbuit al mișcărilor și ți-au îngustat perspectivele și viitorul roze.

Îl vezi pe el la patruzeci și nu-i înțelegi vigoarea de care te bucuri cu nesaț cu fiecare atent țintită ocazie. Trăiești o nouă tinerețe sălbatică și sângele ce curge agitat prin inimă îți tulbură și creierul și, mult mai grav!, sufletul neîncercat, neantrenat, virgin.

Ai dese momente când negi existența noii și neașteptatei fericiri și nu crezi că-i aievea să-ți mai tremure carnea de dor la vârsta când prietenele tale deapănă demult amintiri cu iluzorii iubiri de decenii apuse.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Drumul și calea

Nu, sfârșitul nu-i acolo unde-l vezi tu acum, nici măcar acolo unde crezi tu azi că s-a terminat. 
Nu, sfârșitul nu-i aici!
Mereu va exista o continuare, doar ochii va trebui să-i deschizi ca să poți vedea minunata lume nouă ce ți se oferă la picioare mai departe de ochelarii de cal.
Drumul nu se termină acolo unde un orizont ni se închide. Abia acolo începe o nouă viață, ține exclusiv de tine dacă pășești spre ea sau rămâi blocată sau mirată în loc.