vineri, 22 septembrie 2017

Blue, sunt fascinată de tine!

E ok că nu mă plac prietenele tale. Ăsta-i un semn bun.

Va trebui ca tu să fii mai atentă și mai convinsă că ai ales bine și că fericirea ta e pe mâini bune. Poți face verificările de care ai nevoie. Chiar te rog! Deși n-ar trebui să-ți spună nimeni pe cine iubești sau cu cine ar fi mai bine să-ți petreci scurta viață fericită, astea ar trebui să le simți. Dacă nu le simți, asta e, nu le simți. Dar e păcat, înseamnă că s-a terminat.

De cele mai multe ori criticile nejustificate și neargumentate ale celor apropiați miros a invidie. Prietenii și prietenele ar trebui să te susțină pe un drum luminos, vesel, ușor și pe care tu ești fericită, dar de multe ori nu suntem atenți la ce-i mai bine pentru noi și punem prea multă bază și atenție în exterior în loc de interior.

joi, 14 septembrie 2017

Femeia împlinită

Este adevărat că în ziua de azi cam orice femeie poate avea mulți bani, o avere bunicică, prietene multe și bune, o carieră impozantă, o grămadă de admiratori care-i dau zilnic târcoale și-i ridică astfel moralul, plus zeci de puli variate anual, eventual o familie ”frumoasă” și chiar doi-trei copii. Forța pe care o afișează victorioasă, având din toate cele de mai sus, le masculinizează cumva, mie așa mi se pare, dar s-ar putea să greșesc. Sau s-ar putea să nu. Tu știi mai bine decât mine.

luni, 11 septembrie 2017

Ultimul Ilanlâk sept 2017

 Vama Veche, duminică, 41 august 2017

De ce plâng singure tinerele drăguțele în Vamă dimineața imediat după răsăritul fabulos?
De ce erau trei la distanță de zece metri una de cealaltă și plângeau oarecum sincron?
De ce?

P.S.:
Plânsul e ca ciclul? Se reglează și aliniază de la una la alta dacă petrec timp mai mult împreună sau împart același bărbat sau durere?

De ce?
Azi, 42 august, Ilanlâk:

duminică, 10 septembrie 2017

Viața merge mult-mult mai departe de un partener.

Să mă iubesc pe mine însumi este o victorie și primul pas necesar, da!, dar și tu să te iubești mai întâi pe tine, astea două, amândouă, să fie debutul nostru, eu cu tu, înainte de ”noi”.
Apoi și eu te voi iubi furibund și pasional și pe tine, iar tot ce-mi doresc și-ți urez și ție este: statornică să fie înțelegerea noastră reciprocă și temeinică fundația încrederii! Va avea timp iubirea să ne copleșească mai apoi.

vineri, 8 septembrie 2017

Marea e primitoare, tu să știi ce vrei!

Capul ei, cu frizura tunsă modern, ”bob de orez” cred că se numește, se mișca ritmic în sus și în jos și păru-i zbura ușor. Nu i se vedea corpul gol decât până la piept, și el adolescentin, dealul protector o camufla parțial. De la distanță părea că face sport, squaturi, dar mai apoi a apărut în tabloul matinal și torsul celui de-al doilea, care era bine amețit și nesigur pe țintă, umplându-i într-un final fericit și gura veselă și dornică.

vineri, 1 septembrie 2017

Doamne-Doamne nu m-a lăsat NICIODATĂ la greu!

Doamne-Doamne nu m-a lăsat absolut NICIODATĂ când am avut nevoie de el.

În cele mai grele momente și în fața celor mai dificile decizii EL m-a luat de o aripioară și m-a trecut peste hăul înfricoșător sau mi-a eliminat pistele false lăsându-mi la dispoziție și totală supunere doar cea mai bună, pentru mine, la acel moment, dintre soluții.

duminică, 27 august 2017

Dușmanii nu s-au iubit niciodată în trecut!

Dacă nu mai suntem iubiți, și asta e ok!, n-ar trebui să se moară din atâta lucru, e frumos și civilizat să rămânem măcar prieteni.


Dacă nu putem rămâne prieteni, nici asta nu-i bai, măcar să nu devenim dușmani. 
Asta ar fi cu adevărat o veste rea, groaznică!, să devenim dușmani după ce am avut o relație pe care o credeam perfectă în căpșoarele noastre, e o veste cumplită, ne-ar arăta ceva urât despre noi din trecut.

joi, 24 august 2017

Cum ar fi?

Cum ar fi să (re)devin cuminte? Da, cuminte și inocent ca un copil.

Cum ar fi să nu mă mai atragă pizda precum cașcavalul pe șoricel? 

duminică, 20 august 2017

Previziuni din august 2017 pentru 2020-2022

Eram supărat anul trecut că poporul român a votat în majoritatea lui, peste 60%, cu psdalde și că măsurile guvernamentale sunt departe de ce ar trebui făcut în țara asta năpăstuită și condusă de hoți, incompetenți, curve, târșeloși, șulfe și mulți-mulți civili nevinovați. Singurul gând al coaliției este să-și scape pielea de pușcărie, dar și mulți din opoziție sunt mână în mână cu ei. Opoziția, am tot scris asta, este doar un psd mai prost. Mult mai prost.

Dar o vorbă deșteaptă bătrânească spune că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate duce și chiar dă fiecăruia ceea ce are nevoie sau merită la acel moment. Am obosit să tot scriu împotriva așteptărilor și dorințelor celor mai mulți și cu ochii larg și ferm închiși, așa că acum nu fac decât să-mi scriu mie, ca un selfie, ceea ce mă hrănește și-mi dă putere să merg mai departe pe drumul meu.

Fiecare are exact cât își permite și va trăit fix cum și-a așternut. Nu va primi nici mai mult, dar nici mai puțin decât merită. 
”După suflet, maică, după suflet!” 
Nu există rețete magice, totul este arhicunoscut, la îndemână, la discreție. Cei liberi trăiesc liberi, orbii vor orbecăi. Nimic nou sub Soare, puțini se iluminează și înmagazinează informațiile omniprezente.

M-a necăjit puțin naivitatea celor apropiați, și prieteni și rude, la demonstrațiile din iarnă când cu OUG13. Dar mi-a trecut repede aducându-mi aminte de proverbul cu lupul care mănâncă de pe unde aleargă.  
Despre manevra cu Oug-ul am scris detaliat la momentul respectiv, mult înainte ca ața albă să iasă peste tiv, dar puțini (mă) citesc. Poate că este mai bine așa, fiecare știe ce-i bun pentru ea/el. Nu trebuie să mâncăm toți pâine, unii sunt sortiți cozonacului.

Nu îndreptăm noi acum cocoșații, e prea târziu, încă o generație naivă a pierdut lupta, alegând să rămână sclavi obedienți unor proști și incompetenți hoți, foști securiști sau membri apropiați ai aparatului, așa cum au ratat zâmbitori și generația părinților noștri, la fel de neatenți și aroganți și ignoranți.

Măririle de salarii la bugetari și ale pensiilor trebuiau făcute, de ani de zile, dar cred că era mai bine dacă erau corelate cu alte măsuri economice pentru a nu fi doar populiste și pentru a face cu adevărat bine oamenilor pe termen lung și a aduce bunăstare celor ce produc bucuri sau servicii, nu doar trântorilor și sinecuriștilor.

Las rândurile acestea aici, ne vom uita la ele peste vreo doi sau trei ani, adică prin 2019-2020. Să fiu sănătos până atunci și după, și voi pe lângă mine, și să recitim împreună ce-am scris în timp ce mângâiem pisici docile, cremuite, bronzate uniform, blânde și înțelegătoare, Doamne ajută!!!:

sâmbătă, 19 august 2017

”Nu știu cum să fac.”

Piatra degrabă învârtitoare, care se tot rostogolește fără cap și plan, după cum o strigă unii și alții încolo și încoace, nici nu prinde mușchi sau scoici și nici nu-și păstrează forma și savoarea originale. I se pilesc toate colțurile ce-i dădeau unicitate, devine rotunjoară și agreabilă peste tot mediului înconjurător, în general străinilor ce nu intră în detalii, dar își pierde din farmecul aparte, curând, tot învârtindu-se de colo-colo și nu se va mai deosebi prea tare de celelalte.

vineri, 18 august 2017

Uleiul de pe tine este statuia ta.

Poate că este de preferat confortul și căldura constante în gregaritatea interioarelor grupurilor: în familie, clan, prieteni, fie ei buni sau mulți, echipă sportivă sau artistică, categorie profesională, cerc confesional, etc. Fiecare este în locul și poziția care i se potrivește și care-l definește la acel moment. Nici mai sus, nici mai jos!

Tot timpul sâmburele de pepene s-a potrivit în pepene, oaia în mijlocul stânii. Niciodată o capră nu va fi bine văzută și nici nu scapă vie dintre tigri. N-are cum! N-are nici o șansă. Caprele râioase trebuie să țină coada sus, dar vor rămâne sus pe dealuri, la grămadă cu celelalte încornorate, nimeni dintre feline nu le va apropia.

luni, 14 august 2017

Glezna și scorburile, iertarea și uitarea.

Nu (mai) sunt gelos, nu (mai) am nici măcar curiozități de a verifica unde și cu cine își petrece ”iubirea vieții mele” timpul când nu este cu mine. Nu este ceva care să mă pasioneze sau consume.
Nu mă interesează! 
Dacă se întoarce la mine mai târziu și este tot bună, blândă, iubitoare, răbdătoare, liniștită, zâmbitoare, blândă, înțelegătoare și tolerantă, așa cum era de dimineață când a plecat de lângă mine, poate să vină seara sau noaptea ori dimineața următoare și din trei puli deodată.
Pe mine nu mă afectează, dacă ea asta își dorește sau are nevoie, eu nu vreau să știu de unde-și procură energia și scânteia care-o țin fabuloasă în viață. Cât timp este veselă și jucăușă cu mine nu am de ce să mă plâng și o susțin în orice proiect o pasionează, chiar dacă nu sunt elementul central.
Îi doresc să fie sănătoasă, norocoasă și fericită în continuare lângă cine vrea mușchiul ei!

luni, 7 august 2017

Adio telefon smart! Adio!

Săptămânile trecute mi-a murit telefonul. Avea niște anișori, dăduse mici semne că-i vremea să-l schimb, dar mă atașasem de el și am tot lungit-o. Într-o zi pe plajă, dis de dimineața, era vreo 08.00 deja, în timp ce o domnișoară, cu un câine alb, se holba la melcul meu, telefonul s-a blocat brusc și apoi s-a închis definitiv deși avea 87% baterie. L-am pus la reîncărcat mai spre seară, i-am tot scos și repus bateria, i-am pus altă baterie, dar nimic nu l-a mai convins să repornească vreodată. I s-a ars sursa, aveam să aflu mai târziu, și nimic nu se mai putea face pentru a fi resuscitat.

marți, 1 august 2017

Ilanlâk (Vama veche) ❤!

M-am îndrăgostit de Ilanlâk acum vreo douăzeci de ani. Atunci eram cu prietena mea la Neptun, cazați la un hotel de două stele, cu apă caldă, paturi bune, bonuri valorice pentru toate mesele la restaurant. O luam lipa-lipa printre lacuri și ajungeam pe celebra plajă din dreptul vestitelor steaguri. Între 1997 și 2002, Neptun și Olimp, unde-mi făceam concediile de două-trei săptămâni, erau în vogă, un fel de Mamaia de astăzi, Mamaia care la acea vreme era o stațiune pentru pensionarii modești și familiile cu copii mici. Și azi Mamaia e la fel, doar că acum merg doar bunicii bogați cu nepoatele flămânde și disperate să-și facă și ele un rost în viață mai repede și mai ușor.

Prietena mea avea prietena ei cea mai bună venită la mare câteva zile cu cortul în Vamă. Auzisem atunci prima oară că se poate merge la mare și cu cortul. 
Am întrebat unde se spală. 
Am întrebat unde au toaleta. 
Am întrebat cum se iubesc ei în cort. 
Despre mâncare știam că au plecat cu un rucsac plin cu conserve, eugenii, fierbător și din Vamă își luau doar pâinea, apa și ceva legume de la puținele magazine din sat sau fructe de la vânzătorii ambulanți. Nu-mi închipuiam cum pot oameni asemenea mie să meargă și să se și simtă bine la mare cu cortul. Aveam sub douăzeci de ani pe atunci, au fost multe pe care le-am învățat sau asupra cărora am deschis ochii cu stupoare sau bucurie. De fiecare dată când reveneam în Ilanlâk, chiar și pentru câteva ore, eu fiind cazat în celelalte stațiuni din nord, ceva mă atrăgea și fascina în același timp.
Apoi a început euforia cu mersul în Grecia, cu zone și plaje fabuloase, pe multele și întinsele virgine, unde puteai face orice nud, absolut orice!, pentru că erai doar tu cu iubita și nimeni altcineva în rază de mulți kilometri. Dar s-a dus și atracția asta curând.

Am început să vin în Vamă mai des după ce am abandonat goana nebună. Cam acum vreo opt-nouă ani. Mai întâi sporadic, câte o zi sau două, apoi în anii următori câte un weekend - două pe an, iar la un moment dat m-a dus o rockăriță la aniversarea unei prietene de-ale ei, născută în aceeași zi cu mine, la un concert Cargo și abia atunci m-am atașat mai serios de atmosfera de acolo. 

joi, 27 iulie 2017

”21” - ultimele rânduri. ❤!

Nu scriu acum toate acestea din cauza lui ”21”. Nici acea ființă minunată nu este motivul pentru care scriu. Am scris mult înainte de ea și scriu în continuare. Știi de ce scriu, da?

”21” este istorie, aparține trecutului, dar poate fi bază, fundament, pentru altceva mult mai frumos. Rămâne ca timpul să arate dacă am avut dreptate.
Ea este doar un exemplu excelent de fericire din viața mea, un om potrivit venit la momentul potrivit, dar care aparține trecutului și altuia, acum și deocamdată.
Eu scriu acum către mine. 
Către cel care a deschis cu greu ochii doar spre patruzeci de ani și care a început să revadă frumusețea vieții abia când a încetat să mai judece oameni și să anticipeze viitorul. (Doamne, de ce este atât de complicat/greu să fii bun și blând cu tine însuți/însăți?) 
Către cel care s-a întors cu arme și bagaje înapoi la el, spre interiorul lui și poate ăsta este un prim rezultat fabulos al ei și al lui ”21” și pentru care îi voi fi dator o bună perioadă.

”21” (din 16 septembrie 2016)

Pe un douăzecișiunu ne-am iubit prima oară. Demult, tare demult.

miercuri, 26 iulie 2017

Schimbările de profunzime. 21❤!

Chiar nu contează unde ești tu și nici de unde crezi că vii sau provii. N-are nici cea mai mică importanță unde-s acum eu și nici încotro mă îndrept și cu ce viteză.
Util, binecuvântat și generator de fericire ar fi să găsim amândoi azi, nu mâine, un limbaj calm comun, să descoperim un loc minunat de regăsire la întâlnire, să purtăm o vreme aceeași armură și să fluturăm îmbrăcându-ne de același steag, să trecem de mână peste aceeași punte împingând aceeași piatră de încercare. Știu că nu-i ușoară niciuna, dar fie și măcar că împărțim zâmbitori și relaxați o perioadă același așternut răcoros, vaporos, și tot ar fi o mare realizare.
Nu-s mulți care să se poată lăuda cu astea, așa mici și nesemnificative cum par.

marți, 25 iulie 2017

Trăiește sau viețuiește? ❤!

Rău nu este să munceşti degeaba sau pe bani mici. 
Majoritatea asta facem, inclusiv cei din top management cu zeci de mii pe lună. Ne vindem timpul, creierul, trupul, sănătatea, libertatea, viitorul.