Fericirea nu-i aici. Fericirea e aiurea!

Și dacă fericirea este momentul acela dureros când, deși suferi și sângerezi, înțelegi cu precizie și vezi clar care este sursa și motivul nefericirii tale?
❤

Și dacă fericirea este compusă, de fapt, din pauzele scurte dintre nefericirile consecutive și banale ale vieții noastre?
❤

Și dacă fericirea se găsește foarte ușor, dar doar în lucrurile mici și simple, iar noi ne considerăm prea evoluați și filosofi și căutăm eronat și zadarnic fericirea prin zone prea înalte, prea elevate, prea fine, dar inaccesibile pentru 99,99% dintre noi?
❤

Nu, nu știu ce-i fericirea. Nu știu prea bine cu ce se mănâncă și când și nu știu nici cum să fac să nu mă mai părăsească niciodată. Și nici nu cred că ar fi bine să aflu asta. Dar știu sigur că fericirea nu-i pe Fb și niciunde este mașinărie și electronică sau electricitate. Cel puțin nu fericirea autentică și de durată. Pe moment poți fi fericit(ă) cu curentul, dar pe termenul lung știm cu toții că vom fi oale și ulcele.

Cât timp scriu aici sunt un nefericit. Sau un semi-fericit. Sau un slab fericit. Un fericit mignon. Un fericit-ponei. Un pigmeu al fericirii.

Când n-oi mai scrie aici să te bucuri. Să te bucuri pentru mine. Să te bucuri mult. Înseamnă că mi-am găsit fericirea. Sau măcar o parte babană a ei. Și că am învățat și cum s-o fac să rămână mai mult lângă mine sau măcar o perioadă mai lungă. 

Dacă aș ști cu adevărat ce-i fericirea n-aș mai fi aici. N-aș mai scrijeli baliverne și idiosincrazii și aș trăi. Aș trăi pur și simplu fără să vreau să fac altceva.

Scrisul e durere și fericirea n-are nevoie de ea. Fericirea, de fapt, aia autentică, n-are nevoie de nimic.

Dar dacă fericirea nu există, de fapt? 

Dacă este doar un vis, o promisiune făcută ca să avem de ce ne agăța existența mai mult sau mai puțin plată sau ternă?

Fericirea mea este aici, aici, aici și aici.