sâmbătă, 13 iunie 2015

Blestemul obișnuinței sau mitul peșterii (Platon)

Nu este absolut nici o problemă să bei ca porcul, să mănânci ca boul, să pierzi nopțile în fum, gregaritate sterilă și zgomot asurzitor. 
Nu te verifică nimeni că muncești mult prea mult pentru a îmbogăți și ferici pe alții, pentru a te degrada și pierde pe tine fizic, material, spiritual și psihic.
Nu se supără nimeni că nu faci nici o mișcare, nici un fel de sport, nimic. Că mall-ul, apartamentul și clubul îți sunt altare, iar aerul liber, cerul, apa și Soarele - vagi cunoscute și complet ignorate uneori.
Nu deranjează pe nimeni că alegi mereu să ții lângă tine doar persoanele nepotrivite viitorului tău, dar cu resurse materiale și financiare variate și ostentative în prezent.
Nu va suferi nimeni că oamenii cu adevărat valoroși și cu suflet mare - nu pungă groasă și nu ”glamouroși” cum îți plac ție astăzi, sunt ignorați și îndepărtați de tine cu mânuța ta, aproape de fiecare dată.
Este alegerea ta, sunt cearcănele tale, este obezitatea ta, este creierul tău afumat și amețit. Sunt lacrimile tale ce ți se preling prea des pe obraz sau în suflet.

Dar nu mă (mai) (a)trage și pe mine în groapă, te rog!

Abia am ieșit de acolo, n-am decât câțiva anișori de libertate, sunt încă pui, știu cât de greu este să ieși din cursa șobolanului, și mai știu că acolo fiind te apasă zdrobitor alegoria lui Platon. 
Imaginează-ți...
Și că-ți este aproape imposibil să crezi în libertate și fericire și că (mai) poți ieși vreodată. 
Imaginează-ți...
Știu că nu mai crezi că există și altă viață sau altă lume diferită de a ta.
Imaginează-ți...

Eu nu te (mai) judec, nu te (mai) critic, nu te (mai) sfătuiesc. Nu-i treaba mea, oricum nu te interesează.
Am atâtea (încă) de remediat la mine, eu sunt (în continuare) în lucru, nu (cred că) am timp suficient și pentru tine. 
Soarele încă mă orbește, retina mea este sensibilă, în continuare, ca a unui nou născut, și pielea mi se arde des din cauza sensibilității căpătate în cavernă unde m-am complăcut zeci de ani. 
Dar mai ales nu te mai pisălogesc pentru că tu n-ai niciodată nevoie de ajutor.
Ești prea puternic(ă)!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.