luni, 9 februarie 2015

Gelozia-i boală grea

Dar curabilă. Cu puțin efort şi concentrare. Și puțin creier, bineînțeles. Dar îți sugerez să scapi urgent și definitiv de ea. Dacă vrei să ai o viață mai liniștită și des zâmbitoare.

Iată povestea scurtă:

Au fost mulți ani în care consideram că persoana de lângă mine, prietena sau partenera mea, este proprietate personală. Sau, mai bine spus, că eu sunt unicul proprietar al partenerei. O eroare. Imensă! O greșeală teribilă.
Am avut în tinerețe o relație de peste patru ani cu o femeie extraordinară, cu care am învățat prima oară ce înseamnă cu adevărat dragostea. Dragostea aia cu chimie, dăruire, sacrificiu, renunțare. Eu eram un biet copil pe vremea aceea, dar multe din senzațiile și sentimentele de atunci le mai păstrez și sunt valabile și valoroase și astăzi. Aveam cu ea o înțelegere, pe care nici astăzi nu cred c-a existat și că ea a fost atât de înțelegătoare cu retrogradele mele sisteme de gândire, conform căreia în maxim 2 telefoane să o găsesc oriunde ar fi și să vorbească cu mine. Pe vremea aceea, erau anii ”90, existau doar telefoane fixe, toată lumea avea așa ceva, iar ea, dacă nu era acasă - prima oară sunam acasă pe fix, trebuia să lase vorbă unde este. Eu urma să sun în acel loc, aveam numerele de telefon ale tuturor prietenelor și rudelor ei unde ar fi putut fi, și ideal era ca atunci ea să-mi răspundă la telefon direct.
Bănuiesc că ți-ai făcut idee cam cât de redus, nebun, obtuz, turbat și gelos puteam fi acum aproximativ douăzeci de ani. Un dobitoc! De primă clasă. De parcă ea nu putea, dacă ar fi vrut, să facă orice inclusiv în cadrul acestui sistem de control. Știi celebra zicere: dacă femeia vrea, o face și cu tine de mână. Literalmente. Nu râde, am cunoscut, personal, cazuri.


Să fii gelos/geloasă este o prostie. O mare prostie. De ce spun asta? Pentru că gelozia nu-ți aduce decât lucruri rele și nu te ajută cu absolut nimic. Dimpotrivă. Gelozia provoacă doar stres, iritare, tensiune, neliniște, gânduri rele și chiar negre. Avem atâtea exemple în ultimii ani, de nenumărate și fără încetare crime din cauza, sau datorită?, geloziei.
Consider că dacă reușești să fii cu partenerul tău mai relaxat, să-l lași mai la larg din lesă, îi mai dai jos din când în când și botnița, sa-l lași mai liber să facă ce vrea - și să și-i transmiți textual asta, că poate să facă ce vrea - e liber! sau liberă!, s-ar putea întâmpla o grămadă de lucruri bune.
Voi enumera doar trei dintre ele, dar tu vei reuși cu siguranță să mai observi și altele:
  1. Este posibil ca perechea ta să meargă în altă parte, să cunoască pe altcineva și să nu găsească ceea ce-i place sau ceva deosebit. Să-și dea seama că acasă are tot ce-i trebuie în acest moment și că o ciorbiță caldă zilnic și sigură e mai bună decât un platou vânătoresc sau de fructe de mare ori exotice o dată pe lună sau mai rar. Adică, în opinia perechii tu ești tot ce e mai bun pe lume pentru el sau pentru ea. Neavând ce să găsească în altă parte, e clar că ai câștigat un partener care a fost ”afară”, a amușinat mai multe, s-a dus dreapta-stânga, a dat și acolo, a dat și dincolo, nu a găsit nimic mai bun ca tine și atunci clar că nu v-a mai încerca, cel puțin o perioadă (cât? - aici este o altă discuție...) va sta pe acasă liniștit sau liniștită.
  2. Merge din floare în floare și găsește o floare mai bună ca tine, sau mai plăcută, sau mai atrăgătoare. Atunci se poate gândi să te părăsească și să fie clară dorința de a nu mai vrea să fie cu tine. În acest moment tu ești într-un mare avantaj și câștig, pentru că i-ai dat libertatea dorită și nici n-ai fost sub presiunea geloziei și a tuturor gândurilor negre, ai fost într-o stare de grație, relaxată, liniștită. Iar partenerul care pleacă este bine că pleacă. Bucură-te pentru el/ea și pentru fericirea lui/ei. Pentru că simplul fapt că a căutat altceva, probabil că-i lipsea ceva în relația voastră, și a și găsit ceva care să-l atragă în cursă - este un lucru bun pentru tine. Pentru că tu ai reușit să rămâi independent/ă și singur/ă și astfel vei putea face o altă alegere în liniște. Să sperăm că mai bună sau mai chibzuită. Sau mai norocoasă. În nici un caz acest eveniment, despărțirea în aceste condiții, n-ar trebui să te supere pentru că nu suntem într-o competiție. Pentru că dacă intri într-o astfel de competiție trebuie să știi, ți-o spun de la sport și din proprie experiență, mereu se va găsi unul/una mai bun/ă decât tine.
  3. A treia posibilă situație este aceea în care partenerul tău de viață merge în altă parte, totul se derulează idem ca la punctul 2, doar că după ce a trăit cu cealaltă persoană o perioadă, persoană pe care o credea perfectă, realizează că totul n-a fost decât o imagine deformată, o himeră, o iluzie precum că ar fi mai bun sau mai potrivit ca tine. Și în  acest moment decide să se întoarcă în brațele tale. Acea întoarcere în brațele tale, după momentul în care a fost îndrăgostit/ă de altcineva, a fost într-o relație cu altcineva care părea omul perfect - iubirea vieții lui/ei,  este un moment foarte valoros, puternic și important. Pentru că el/ea va avea mereu imaginea inconsistenței unei alte variante și implicit va aprecia ceea ce are acasă cu calm, cu liniște, cu relaxare și fără presiune și, mai ales, având libertate. 
Așadar: gelozia e inutilă.

16 comentarii:

  1. Articolul tau este foarte interesant si ne da noi perspective:). Ar fi foarte fain ca toti sa avem un suflet mare, sa fim toti indulgenti si iertatori, dar situatiile, in cazurile redate de tine, sunt foarte complexe si multe lucruri sunt raportate foarte strans la dezvoltarea noastra la nivel de iertare, de incredere de sine, precum si de valorile morale, etice in care credem, ale fiecaruia:).
    Ce ai descris tu sunt niste scenarii finale perfecte:), in cazul in care acele probleme exista intr-o relatie si cei doi au aceleasi revelatii si sa speram ca toti vom atinge acel apogeu de maturitate si marinimie interioara intr-o buna zi:).

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu este gelos ! Hmmm... Nu o fi destul de evoluat ?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu chiar, doar cate un strop in interiorul fiecaruia. Dar toti stropii vorbesc despre acelasi Dumnezeu.
    Ce spui tu mai sus, e posibil sa fie adevarat despre relatii, dar nu despre iubire..

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi dai dreptate cam des in ultima vreme.. Suspect de des.. Ai schimbat tactica ?!?

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Înțelepciunea?😊 Maturitatea? ☺
      Habar n-am, dar sigur îmi vei spune tu.
      Toleranța nu-i pentru cei mulți... ☺
      #soartataeştitu
      #zâmbetultăueînmâiniletale

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Soarta ta eşti tu! :-)

      Zâmbetul tău este în mâinile tale!
      :-)

      Ștergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.