duminică, 9 noiembrie 2014

Invidios :-)

Recunosc!  ;-)
Cine a mai pomenit om să recunoască așa ceva? Și s-o și declare public... Las' c-o fac eu!

Mă apucă o ”invidie” teribilă, din aia grea ca o peltea făcută impecabil de bunica, ori de câte ori văd:
  • oameni în vârstă, dar și mai tinerei, vorbind, comunicând calm verbal și nonverbal, râzând afectuos, tachinându-se reciproc, distrându-se unul cu celălalt liniștiți fără necesar sau aport de alte lucruri, substanțe, obiecte, semeni;
  • bucuria deplină și totuși simplă a unui copil, zâmbetul instantaneu nedisimulat, la aflarea unei vești bune sau la (re)vederea cuiva apropiat sau drag;
  • satisfacția și mulțumirea profunde de pe fața maicilor, călugărilor sau a pustnicilor după ce mănâncă felia goală de pâine cu paharul de apă la temperatura camerei, rece adică, sau porția de lapte cu mămăligă - o delicatesă. Și atât;
  • persoane care se mulțumesc cu puțin și care se bucură de orice nimic oferit zilnic de viață (care este frumoasă! Da. Chiar este frumoasă.);
  • fericirea de pe chipul mamei strângând în somn la piept puiul ei adormit;
  • liniștea mulțumită de pe chipul copilului simțind în somn iubirea protectoare venită din brațele părintelui;
  • un răsărit sau un apus de Soare sau desfășurarea de forțe colosale într-o ninsoare, ploaie, viscol sau furtună; 
  • liniștea și satisfacția celor care-și urmăresc sau practică pasiunea sau vocația zilnic, fără nici o pretenție sau referire la o recompensă bănească, fără să aibă nici un efort vizibil pe fața sau în atitudinea lor;
  • pe oricine mergând desculț direct pe pământ, văd din ce în ce mai mulți în Herăstrău, acum au început câțiva și în IOR, fie el acoperit de iarbă, nisip sau doar praf și pietricele ori o apă caldă la malul marii sau una rece și revigorantă de râu rapid de munte;
  • starea de bine generală a sportivilor abia părăsind terenul de antrenament sau joc, ringul, salteaua, sala ori pista;
  • liniștea, calmul și dăruirea în muncă a oamenilor de la țară lucrându-și pământul sau hrănind și îngrijind animalele din bătătură, din zori și până în seară;
  • zâmbetul radios, puternic și total dezinteresat al unui copil dimineața la trezire (- e copleșitor pentru mine!);
  • oameni în etate, el și ea, mergând agale prin parc, îmbrăcați modest, dar curat și îngrijit, aranjați, puțin dichisiți, ținându-se de mână ca doi proaspăt îndrăgostiți, având un aer ușor juvenil.
  • ...

3 comentarii:

  1. Trebuie sa recunosc: sunt la fel de invidioasa...Dar ma accept asa cum sunt si sper sa ajung intr-o buna zi in randul celor pe care ii privesc acum cu jind, cei care traiesc fericirea simplitatii si simplitatea fericirii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma apuca invidia si numai citind acest articol!
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.